In principiu, as putea citi Esquire doar pentru articolul lui Radu Paraschivescu. Norocul echipei ca a adunat in revista alte zeci de materiale bune, de n-am fost in stare s-o las din maini. Partea proasta e ca apare o data pe anotimp si trebuie s-o astept cu ochiul inflamat de pleiada de reviste de duzina la tonetele pe langa care se invart cainii vagabonzi.
Esquire de toamna e buna rau de tot. Tema editiei e Bond, si fie ca Skyfall e love it or hate it, Esquire isi face treaba bine. De la cover story-ul cu un Daniel Craig smart-casual si “nu prea ma vad eu in postura asta, de celebritate” si pana la povestea de la 1000 de cuvinte de Costi Rogozanu care dezvaluie “Ce ne spun nuntile despre Putere, Politica si Bani.” Nuntile high-clasei romanesti, desigur, acelea de inregistreaza super-audiente si super-vorbarie.
Ah, daca nu va place de Daniel Craig, nu-i nicio problema, cam toti domnii Bond de la Connery incoace au sa-ti spuna cate ceva in paginile revistei.
Delicios si ireprosabil e si articolul care trece peste cateva bariere sociale al Lisei Taddeo, De ce inselam?. Il citisem cu vreun an in urma, in Esquire-ul american, si imi cam daduse credintele peste cap, pentru ca Taddeo vorbeste din experienta ei cea a oamenilor din jur. Cea a barbatilor care si-au inselat nevestele si cea a logodnicelor care au uitat ce insemna diamantul acela pe inelarul lor. Un articol scris fara bariere si taios de-a dreptul. Desfatati-va cu varianta in engleza aici, dar nici traducerea nu-i rea.
Mai avem opinia lui Cristian Mungiu despre cum a realizat Dupa Dealuri fara sa se iste un razboi religios intre ateistii si bigotii de pe platouri, si un reportaj amplu despre teatrul studentesc care a format super actorii romani de astazi. Dar preferatul meu ramane un articol despre cum se vede lumea undeva in Himalaya. Unde anume, descoperiti singuri.
In Esquire de toamaa ne plimbam la pas si cu Morgan Freeman, prin pamanturile si aventurile lui, intr-un articol care iti da impresia ca ai dat mana cu Morgan, ba te-a mai si plimbat putin pe langa Mississippi, cat sa-ti arate exact de unde se trage si cum vezi asta in caracterul lui. Nu, zau ca nu l-ati cunoscut pe Morgan pana nu cititi articolul asta!
Tot ce ati citit mai sus se serveste asezonat cu putin CTP, poker si costume masculine. Un deliciu, nu alta, de n-am mai putut lasa revista din mana vreo doua ore. Am citit chiar si paginile despre gadgeturi si cele despre femei bune… la suflet mai ales.
In principiu, Esquire e o revista pentru barbati. In practica, e mai mult despre un stil de viata, un statement daca vreti. Se consuma cu mintea deschisa, creierul antrenat si cu multa apreciere pentru faptul ca mai exista produse media de genul acesta pe piata romaneasca. Se digera bine si se ramane cu sentimenul de nonsalanta pozitiva si cu admiratia pentru tipul de barbati pentru care e facuta publicatia (ca femeie, stiu ce spun).
Vorbeam despre Radu Paraschivescu insa. Un articol despre lansari ratate de carte si un umor bun de radeam de nebuna in tren, printre navetistii total din alt film, si care nu vor ajunge niciodata la umorul fin al criticului Paraschivescu si comparatiile lui pentru care as cumpara zece reviste, nu una. In numarul din vara tot articolul lui mi-a ramas in minte, de l-am povestit la tot grupul de prieteni, ori ei sunt impartiti pe vreo doua continente.
In decembrie ar trebui sa apara si numarul de iarna. Evident, va tin la curent, ba chiar va spun si povestea revistei, ca intr-o perioada Hemingway si Fitzgerald dadeau fiecare cu subsemnatul in editia americana.
Pana atunci, fugiti la chioscuri, ca apare o data la 3 luni si e pe terminate. Va garantez eu ca, alaturi de un vin bun, revista asta va face o seara intreaga!
Nu, dragilor, nu-i articol platit. Dar mi-a placut teribil.